Radu Mihaiu

Fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene în 2016, responsabil cu digitalizarea, Radu Mihaiu a fost învestit de cetățenii Sectorului 2 să schimbe fața sectorului și modul în care lucrează Primăria.

Ca membru al Guvernului tehnocrat, a inițiat zece proiecte de lege pentru debirocratizare și digitalizare. A publicat în format deschis toată arhiva de contracte pe fonduri europene și a pus bazele acreditării autorităților de management din Ministerul Fondurilor Europene.

Ca primar, are proiecte ambițioase pentru Sectorul 2, de la salubrizarea eficientă și crearea de locuri de muncă și un mediu economic atractiv la școli și grădinițe mai bune și mai sigure, parcări și spațiu verde pentru familii.

Proiecte concrete 2020-2028:
- Traseu feroviar urban între Gara Obor – Pipera (Bariera Petricani) – Gara de Nord, astfel încât locuitorii Sectorului 1 și cei ai Sectorului 2 să poată merge la muncă în Pipera cu trenul.
- Inaugurarea pe traseele RATB a unor linii de transport școlar pentru copii pentru a degreva traficul de părinții care duc copiii la școală cu mașina.
- Mutarea în subteran a segmentului de căi ferate dintre Baicului și Obor și construirea unui parc deasupra lor, cu păstrarea funcționalității Gării Obor.
- Parc de business în locul Uzinei de Reparații – Atelierele Centrale RATB.
- Traseu pentru biciclete Obor – Parcul Circului – Galvani – parcul Verdi – Floreasca.
- Realizarea unei platforme online (APET – Achiziții Publice Electronice Transparente) în care toate tranzacțiile cu bunuri publice realizate de Primăria Sectorului 2 și de toate instituțiile aflate în subordinea sa să se facă într-un mod total transparent.

Radu Mihaiu are 43 de ani și, înainte de a deveni primar, a condus o firmă care dezvolta aplicații digitale, fondată în 2006, cu mai mult de jumătate din cifra de afaceri din străinătate.
Crede că schimbarea poate veni doar prin puterea exemplului și este convins că e timpul ca Sectorul 2 să devină un sector dintr-o capitală a Uniunii Europene de secol XXI. Este un om de acțiune, interesat de măsuri concrete, un om care pune preț pe fapte, pe integritate și pe schimbarea pe care acestea o pot aduce.