Adrian Albu

Acum 5 ani mi-am pierdut o parte din familie: într-o singură noapte sora şi verișoara mi-au fost răpite de un incendiu care ar fi putut fi evitat. Am văzut cu ochii mei cum corupția ucide şi m-am hotărât să nu permit să se mai întâmple şi altora. Pentru asta voi lupta cu oricine e nevoie.

Sunt Adrian Albu, un supraviețuitor al incendiului de la Colectiv, IT-ist şi luptător civic. Locuiesc, muncesc, trăiesc în Sectorul 2 şi lupta mea începe aici.

Alături de echipa de consilieri USR PLUS prioritățile mele sunt siguranța la incendiu şi cutremur, atenția pentru categoriile defavorizate şi transparentizarea contractelor şi a felului cum este cheltuit banul public.

Putem face atât de multe, dacă lăsăm interesul personal de-o parte şi ne preocupam mai mult de cetățeni.

În fiecare zi, în școlile din Sectorul 2 se poate întâmpla un nou Colectiv. Avem 127 de unități de învățământ, din care doar 15 au autorizație de funcționare la incendiu. Este o situație ce trebuie rezolvată urgent prin:

  • Reabilitarea şi aducerea la norme a tuturor grădinițelor, școlilor, liceelor din Sectorul 2 până la finalul anului 2024;
  • Organizarea semestrială de cursuri şi exerciții de prim-ajutor şi reacție la situații de urgență, prin intermediul Primăriei Sector 2, cu instructori specializați, în toate instituțiile de învățământ din sector. Aceasta este o practică existentă de ani de zile în alte orașe mari din Europa şi e timpul să ajungă şi la noi.

Primesc zilnic sesizări de la cetățeni şi văd proiectele inutile ale administrației actuale, pe care se cheltuiesc milioane de euro. Cred că în loc de borduri avem nevoie de mai mulți copaci, parcări şi piste de biciclete. În loc de vouchere avem nevoie de mai multe programe de asistență socială reale şi educație pentru categoriile defavorizate. Cred că gunoiul este o problemă ușor de rezolvat, dar sunt prinse în joc prea multe interese:

  • Susțin organizarea de licitații corecte pentru atribuirea contractelor de salubrizare şi deszăpezire şi, ulterior, verificarea strictă a îndeplinirii condițiilor contractuale prin implicarea cetățenilor şi cu aplicarea de penalități pentru nerespectarea clauzelor stipulate.
  • Cred de asemenea ca pe lângă importanța unui partener care să asigure infrastructura necesară pentru salubrizare e important ca oamenii să conștientizeze rolul pe care îl au în procesul de curățenie şi colectare selectivă. Asta va fi posibil prin campanii de informare despre importanța reciclării şi prin încurajarea participării cetățenilor la actul de control al activității agentului de salubrizare.

În lumea tehnologiei de azi este ușor să pierzi din vedere oamenii vârstnici sau cei cu nevoi speciale. M-am lovit de un gram din greutățile lor zilnice, în perioada imediat următoare Colectivului. De asta mi-am propus să lucrez la un program de asistență socială în cadrul Primăriei Sector 2, care:

  • Să asigure atât servicii de sănătate primară, cât şi servicii conexe, cu ajutorul unei ambulanțe sociale, cu medic şi asistent, care să urmărească la domiciliu pacienții cronici sau grupurile aflate la risc sau defavorizate.
  • În paralel va trebui asigurată o verificare strictă a personalului responsabil pentru aceste activități pentru a evita decontări fictive.
    În contextul actual COVID-19, este cu atât mai important să ne asigurăm că oamenii sunt tratați cum/când trebuie evitând dacă se poate spitalele (lucru care ar reduce riscul pentru ei şi ar degreva spitalele în același timp).

Acestea sunt câteva din principalele proiecte concrete care consider ca ar ajuta Sectorul 2 să devină mai prietenos cu cetățenii săi şi mai sigur pentru miile de copii care învață în el.